Editura ALLFA inaugurează seria de volume „Eminescu, poem cu poem”, care va cuprinde întreaga operă poetică antumă a marelui poet analizată de scriitorul și criticul literar Alex. Ștefănescu.
Lucrarea „Eminescu, poem cu poem. Călin (file din poveste)” ne dezvață de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poezia eminesciană. Alex. Ștefănescu ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu una dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română. Analiza sa cuprinde observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi poezia eminesciană.
Călin, „voinicul” din basmele populare românești, îi face o vizită nocturnă, neanunțată, fetei de împărat. Alex. Ștefănescu scoate în evidență capacitatea poetului de a păstra ritmul, de a nu precipita relatarea, deși evenimentele se precipită. Marii poeți ai lumii, Homer și Dante, stăpâneau aceleași mijloace. Mai mult decât atât, o dezvoltare calmă a ideilor, cu toate nuanțările necesare, se regăsește și în interiorul replicilor personajelor lui Shakespeare. Un mare scriitor știe că spectacolul existenței este mai important decât succesul sau insuccesul întreprinderilor omenești.
Volumul cuprinde poemul „Călin (file din poveste)” însoțit de textul critic al lui Alex. Ștefănescu.
Cioată Andrei,
Eminescu trebuie (fazual spus) să fie cunoscut de oricare copil pășește pe porțile școlii. Da, deoarece Eminescu este un fel de imagine a învățământului nostru actual. De ce? Motivele-s numeroase, îndeosebi prin temele abordate, prin poeziile sale de natură romantică (în sensul contextual al cuvântului) care reliefează anumite idei. „Luceafărul” este o lectură obligatorie pentru Bacalaureat, o capedoporă nu numai prin întinderea celor aproape o sută de strofe, ci și prin efervescența lirică, stilistică, prin elementele de prozodie pe care le-aduce, planurile pe care le conturează și imaginile stilistice pe care le creează cu un talent deosebit. Eminescu, o, Eminescu!
RaspundeA fost util acest review?